“Dacă doar stai și observi, vei vedea cât de neliniștită este mintea ta. Dacă încerci să o liniștești, o să fie și mai neliniștită dar în timp se va liniști și când se va liniști vei putea auzi lucruri și mai subtile. Și în acel moment, intuiția ta va începe să înflorească, iar tu începi să vezi lucrurile mai clar și să trăiești mai mult în prezent. Mintea nu face decât să încetinească, iar tu vezi cum ți se întinde nemăsurat, în fața ochilor, momentul prezent. Vezi mult mai mult decât puteai vedea înainte.” Steve Jobs
Deși originile sale se pierd în trecutul a mai bine de 2000 de ani, metoda Mindfulness a devenit cunoscută în cultura occidentală abia în ultimii 30 de ani, odată cu demonstrarea științifică a beneficiilor sale. La ora actuală este folosită în spitale, armată și penitenciare ca tehnică de reducere a stresului, de lucru cu dependențele, cu stările de depresie și anxietate, iar în școli și companii ca metodă de creștere a creativității și productivității, de dezvoltare a rezilienței și a inteligențelor socială și emoțională.
Mindfulness este abilitatea de a fi conștienți și de a răspunde adecvat experiențelor noastre fizice, mentale și emoționale fără să reacționăm din tipare și obiceiuri automate. Să trăim conștient devine din ce în ce mai important în viața modernă dominată de suprasolicitare, mutitasking și suprastimulare. Mindfulness promovează un stil de viață trăită cu o minte clară, o inimă deschisă și condusă de valori precum bunătatea, răbdarea, curiozitatea, compasiunea și acceptarea vieții așa cum este în momentul prezent.
Pe parcursul programului vom face cunoștință cu teoria și practicile cele mai importante care definesc conceptul Mindfulness.
Vom descoperi:
* Ce înseamnă practica Mindfulness și care sunt beneficiile introducerii sale în viața noastră?
Studiile din prezent arată că exersarea practicilor de Mindfulness are efect benefic asupta tuturor aspectelor vieții – corpul, mintea, sănătatea fizică, starea de bine emoțională, mentală, fizică și spirituală. Vom începe călătoria prin concentrarea pe respirație și pe cele cinci simțuri.
* Conectarea cu corpul.
Prin observarea atentă a senzațiilor fizice, ne vom apropia mai mult de corpul nostru și vom fi capabili să descifrăm semnalele pe care ni le trimite permanent. Vom reduce, astfel, starea de stres si vom permite puterii de autovindecare să se manifeste în mod natural.
* Observarea interacțiunii dintre gânduri și emoții.
Ne vom antrena să ne observăm gândurile și emoțiile și felul în care acestea ne influențează permanent. Vom găsi modalități noi de a ne raporta la stările noastre interioare, fără să ne mai atașăm de ele sau le respingem. Vom dezvolta abilitatea de a face un pas înapoi și de a alege răspunsul conștient în locul reacției automate.
* Întâmpinarea cu prezență a situațiilor dificile.
Multe dintre problemele vieții se rezolvă de la sine, dar pe altele este nevoie să le privim în față dintr-o stare de deschidere interioară, cu curiozitate și compasiune. Cultivarea acceptării de sine, inclusiv cu așa zisele “slăbiciuni” și “eșecuri”, este cheia supremă a descoperirii păcii interioare și exterioare în această lume în continuă schimbare.
* Mindfulness în viața de zi cu zi.
Vom experimenta ieșirea de pe „pilotul automat”, renunțarea la multitasking și concentrarea atenției pe fiecare sarcină a zilei, fie ea plăcută sau mai puțin plăcută. Dușul, mâncatul, curățenia, condusul mașinii, absolut orice activitate poate fi folosită pentru a ne ancora în momentul prezent și a trăi cu prospețime și noutate fiecare moment al vieții.
Pe lângă recomandările teoretice şi discuţiile de grup, în cadrul sesiunilor vom pune accentul în primul rând pe partea aplicativă. Între sesiuni vor exista recomandări de exerciții pentru acasă, cu scopul de a pune bazele unei practici de zi cu zi.
Număr locuri disponibile: 6-14 persoane (minim 6 persoane)
Trainer: Anca Coman
Loc: Fundația Serendinno, București, Calea Victoriei 155, Bl. D1, Tronson 7, etaj 3, sector 1
Program curs: Creăm diverse formule de livrare a aceluiași curs, astfel încât să putem răspunde variatelor constrângeri de calendar ale participanților. Funcție de tema de interes, poți alege între mai multe variante de program de curs:
- intensiv (cu mai putine intalniri dar cu durata mai mare) vs. relaxat (cu mai multe intalniri cu durată mai scurtă, organizate seara),
- în timpul săptămânii vs. în timpul weekendului.